Login
| Istoricul şcolii |
|
Momentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 consemna existenţa a cinci şcoli în învăţământul secundar de stat din Cluj: un liceu de fete, două şcoli normale şi două şcoli civile, una pentru fete şi una pentru băieţi. Toate celelalte şcoli care au funcţionat aici până în 1919 erau şcoli confesionale.
... la început a fost Şcoala Civilă de băieţi şi fete (1919 – 1920)Şcolile civile din Cluj au fost înfiinţate în 1870, fiind iniţial şcoli comunale (susţinute de oraş), ulterior au fost preluate de statul maghiar. În actualul local al Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” a funcţionat între 1870-1919 Şcoala civilă de Fete, care a devenit şcoală de stat în 1896. În zilele de 12-15 iunie 1919 cele cinci şcoli secundare din Cluj au fost preluate de statul român. Până la această dată în şcolile secundare învăţământul se desfăşura numai în limba maghiară. În anul 1919 a început organizarea învăţământului românesc de toate gradele. Noile condiţii istorice impuneau reorganizarea inclusiv a spaţiului destinat învăţământului de stat. Pentru a crea posibilitatea înfiinţării primului liceu la Cluj (Liceul "George Bariţiu") s-a luat hotărârea ca Şcoala civilă de băieţi să fie mutată în localul de pe strada Mihail Kogălniceanu, numărul 9 (actualul local al Liceului „Emil Racoviţă”), unde deja funţiona Şcoala civilă de fete. În felul acesta, în anul 1919, a luat fiinţă Şcoala civilă de băieţi şi fete, cu predare în limba română. Primul director al liceului a fost Iuliu Karsai, profesor de matematică şi fizică, cel care a luat în primire şcoala la 10 septembrie 1919. Deschiderea festivă a Şcolii Civile mixte de băieţi şi fete a avut loc într-un cadru sărbătoresc la 11 septembrie 1919. Cu această ocazie directorul şcolii afirma: „Şcoala civilă trebuie să aibă caracterul de şcoală secundară cu patru clase. Ea nu este nici şcoală primară, nici şcoală profesională, ci şcoală secundară de însuşire a culturii generale.” Şcoala Civilă corespundea, parţial, cu gimnaziul de mai târziu. În clasa I a unei şcoli civile se puteau înscrie absolvenţi proveniţi din învăţământul primar, iar durata studiilor era de 4 ani. Absolvenţii Şcolii Civile se puteau înscrie la şcoli comerciale, industriale, normale sau militare, dar şi la liceu cu unele examene de diferenţă. În anul şcolar 1919-1920 înscrierea la Şcoala Civilă de băieţi şi fete s-a făcut prin concurs. S-au înscris 84 de elevi în 4 clase, astfel: clasa I – 27; clasa a II-a – 31; clasa a III-a – 12; clasa a IV-a – 14. Din totalul elevilor 75 erau români, 9 maghiari; respectiv 45 băieţi şi 39 fete; după religie majoritatea erau greco-catolici. La început şcoala s-a confruntat cu numeroase greutăţi. Lipseau manualele şi programele şcolare, profesorii reuşind să acopere aceste lipsuri printr-un devotament profesional extraordinar. Din primul an s-a decis să se pună accent pe matematică, ştiinţe reale, desen şi lucru manual. Tot de atunci în şcoală a funcţionat o bibliotecă cu 450 de volume, ajungând în 1922 la 2000 de volume. În şcoala civilă se studia: limba română, religie, limba franceză, matematică, geografie, istorie, ştiinţele naturii, desen, lucru de mână, muzică şi gimnastică. La clasa a III-a s-a introdus a doua limbă modernă, germana, de asemenea fizica, iar în clasa a IV-a chimia. Cele mai multe ore pe săptămână erau rezervate pentru limba română şi matematică, câte 4 ore, cu precizarea că în clasa a III-a şi a IV-a numai băieţii făceau 4 ore de matematică, fetele numai 2, deoarece ele făceau 2 ore de gospodărie. Numărul total de ore pe săptămână era următorul: clasa I – 29; clasa a II-a – 29; clasa a III-a – 31; clasa a IV-a – 31.
... apoi s-a revenit la Şcoala Civilă de băieţi (1920 – 1921)În anul şcolar 1920-1921 cele două şcoli civile de băieţi şi fete abia fuzionate au fost din nou separate, astfel că localul de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 9 a devenit Şcoala Civilă de băieţi cu un efectiv de 113 elevi. La Şcoala Civilă de băieţi funcţionau în anul 1921 aproximativ 20 de profesori, majoritatea predând la mai multe şcoli din Cluj; dintre titulari menţionăm pe directorul Iuliu Karsai, profesorul Anton Domide – ştiinţele naturii, Dumitru Brăharu – limba română şi istorie. Începând cu anul şcolar 1920-1921 la Şcoala Civilă de băieţi au fost îndemnaţi să vină copiii de ţărani. Au venit mulţi din Aghireş, Cojocna, Poieni, chiar şi din alte judeţe. Referitor la acest aspect în „Anuaru al II-lea al şcoalelor civile româneşti din Cluj”, directorul Iuliu Karsai scria: „Ne-au năpădit băieţii, dar, de regulă, cei mai săraci, aşa că nu aveau nici opinci, ci numai câte un pantof bun şi unul rău, aruncaţi de oamenii cu stare mai bună, iar alţii desculţi. Le scânteiau ochii de dorul de a umbla la şcoală, fruntea lor lată şi sufletul promiteau mult, dar se vedea pe ei că toată bogăţia lor se afla în desagii cu merinde din spatele tatălui sau fratelui care i-a petrecut la şcoală.” Spre a veni în ajutorul acestor elevi s-a deschis în localul şcolii în anul 1920 un internat numit simbolic „Internatul Ţărănesc”, unde şi-au găsit adăpost 60 de elevi în primul an de funcţionare. Pentru ei Ministerul Instrucţiunii a acordat 49 de burse, în valoare de 1000 lei pe an. Băieţii din internat rosteau zilnic următoarea rugăcune: „Doamne ajută părinţilor să mă poată ţine la şcoală. Doamne ajută-mi să mă fac harnic, bun şi om cu minte luminată. Amin!” Emoţionantă era şi deviza interniştilor: „Nu umblăm la şcoală ca să ne facem domni, ci ca prin muncă cinstită să ne cucerim ţara asuprită de străini.” Elevii Şcolii Civile de băieţi au prezentat în 21 mai 1921 o serbare la arena sportivă a oraşului, demonstrând multe cunoştinţe practice. Au asistat şi un grup de profesori şi studenţi francezi, care, impresionaţi de cele văzute, recomandau ulterior şcolilor franceze practicismul observat în şcoala românească din Ardeal. În anul şcolar 1921-1922 şcoala avea 184 de elevi, dintre care 90 erau cuprinşi în internat. Director al şcolii devine, în august 1922, profesorul Anton Domide, care a dat dovadă de mult zel în consolidarea acestei şcoli. Numărul elevilor Şcolii Civile de băieţi a cresut, în continuare, la 263 în anul şcolar 1922-1923 şi apoi la 326 în 1923-1924. Dintre aceştia din urmă 220 proveneau din mediul rural şi numai 106 erau clujeni; după naţionalitate 242 erau români, iar 84 de alte naţionalităţi. După religie erau 144 greco-catolici, 98 ortodocşi, 16 romano-catolici, 53 luterani, 15 mozaici. În anul 1923-1924 la această şcoală au activat 15 cadre didactice, între care şi Constantin Daicoviciu, profesor de latină, mare istoric şi care ulterior a devenit rectorul Universităţii clujene. Istoria era predată în continuare de către Dumitru Brăharu sub coordonarea căruia elevii au făcut în vacanţa de Paşti a anului 1924 o senzaţională excursie. Ei au călătorit cu trenul la Bucureşti şi Constanţa, unde au jucat un meci de fotbal cu elevii Şcolii Normale. De la Constanţa au călătorit cu vaporul la Sulina şi Galaţi. Din însemnările profesorului făcute cu această ocazie menţionăm: „Fericiţi cei care au timpul şi mai ales mijloacele să facă în fiecare an o excursie.”
În anul 1924 ministrul Constantin Angelescu a reorganizat învăţământul românesc. Şcoala Civilă de băieţi îşi încheia al 54-lea an de existenţă şi al 5-lea an de viaţă românească. În anul şcolar 1924-1925 Şcoala Civilă de băieţi devine Şcoală Medie de băieţi având şi clasa a V-a de învăţământ secundar cu profil real. Director al Şcolii a rămas în continuare profesorul Anton Domide. Din cele două anuare ale Şcolii Civile de băieţi din Cluj pe anii 1922-23 şi 1923–24, publicate de directorul Anton Dominde, reiese organizarea foarte bună a sistemului de învăţământ şi a comunicării cu comunitatea. Anuarele conţin capitole referitoare la: informaţii despre reforma şcolară (de ex. Reforma şcolară. Circumscripţia Clujului în vederea reformei de Anton Dominde, Şcoala viitorului. Baze, cadre şi norme pentru construirea şcoalei secundare de Iuliu Karsai), statistica şcolii, prezentarea comparativă a rezultatelor la examinarea elevilor, membrii corpului didactic cu titlul, catedra, materiile predate şi eventualele modificări.
…şcoala devine Liceul de Aplicaţie al Seminarului Pedagogic Universitar (1922-1940)Istoria învăţământului liceal românesc în localul de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 9 a evoluat în strânsă legătură cu procesul de reformă a învăţământului din perioada interbelică. În anul 1922 s-a luat hotărârea înfiinţării Liceul de aplicaţie al Seminarului Pedagogic Universitar cu clase de băieţi, profesorul universitar Vladimir Ghidionescu prin ordinul 2497/1922 a primit misiunea de a organiza şcoala, fiind numit director. În anuarul pe anul 1923-1924 al Liceului „Gheorghe Bariţiu” se preciza că la 5 octombrie 1923 clasele divizionare (paralele) I B, II B, III B au trecut la Seminarul Pedagogic Universitar. Rezultă că Liceul de Aplicaţie a început să funcţioneze efectiv în anul şcolar 1923-1924 cu 3 clase de învăţământ secundar În anul 1924-1925 avea 4 clase bugetare cu următoarele efective: I – 43, II – 39, III – 29, IV – 32. Iniţial nu avea un local propriu, funcţionând în localul Liceului „Gheorghe Bariţiu”; ulterior, probabil în 1925 sau 1926 i s-a atribuit localul în care funcţionează acum Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, unde a funcţionat până la desfiinţare în anul 1948. Scopul seminarului era acela de a asigura pregătirea pedagogică a viitorilor profesori şi a altor specialişti care desfăşurau activitatea de practică pedagogică în cadrul propriului liceu. Liceul de Aplicaţie avea 2 secţii: umanistă şi reală. Durata studiilor liceale era stabilită iniţial la 8 clase. În clasa I de liceu se înscriau absolvenţii şcolii primare prin concurs. În perioada 1928-1938 director al Seminarului Pedagogic Universitar şi al Liceului de Aplicaţie a fost profesorul Vladimir Ghidionescu, specialist în pedagogie, născut la Iaşi în 1878. A studiat în Franţa şi Germania, a fost un om de şcoală. În calitate de director a rezolvat problema localului, s-a preocupat de selectarea profesorilor, a fost un ilustru îndrumător al învăţământului în perioada interbelică. Liceul s-a bucurat in această perioadă de un bine meritat prestigiu, bazat pe pregatirea profesională şi pe educaţia aleasă care se pretindea acestora. În perioada interbelică, un corp profesoral select a asigurat instrucţia şi educaţia tinerilor înscrişi la această instituţie de învăţământ. Mulţi dintre profesorii şcolii erau cadre didactice universitare. Dintre aceştia menţionăm: Peste un deceniu de activitate în acest liceu în perioada interbelică au desfăşurat şi profesorii: Academicianul Eugen Pora, pe atunci student practicant al şcolii, îşi aminteşte cu căldură de Emil Racoviţă, mentorul generaţiei de atunci, cel în cinstea căruia s-a dat numele liceului: „Acum aproape 30 de ani, în şcoala care azi poartă numele lui Emil Racoviţă, mi-am terminat practica pedagogică, predând lecţii de ştiinţe naturale unor elevi care astăzi se găsesc în posturi de vârf în viaţa noastră politică, economică, ştiinţifică şi artistică. Ce mult şi ce puţin par aceşti 30 de ani, când îi priveşti din turnul învingerilor! Pe atunci trăiau dascălii mei din universitate, cărora le datoresc drumul pe care am intrat în viaţă şi felul cum mi-am luat atunci avânt pentru a ajunge cât mai departe la start. Dintre aceşti dascăli mulţi şi buni aş vrea să vă înfăţişez numai figura aceluia care vă patronează liceul […] Emil Racoviţă era un om adevărat, aşa cum ni-l închipuim şi cum am vrea să fim cu toţii.[…] «Nu-ţi fie teamă de mine că par bătrân, ne şopteau ochii lui, şi eu am fost ca tine, şi eu am luptat pentru idealuri noi. şi eu am făcut greşeli. Spune-mi cum te pot sfătui, ca să te linişteşti!» Am avut fericirea să îl am profesor […] L-am ascultat la cursurile de biologie generală pe care le expunea şi studenţilor în medicină. Cred că nici unul dintre colegii mei nu a lipsit vreodată la vreo lecţie a sa. Şi nu era condică de prezenţă! Învăţământul universitar era liber consimţit şi îl frecventam din convingere şi nu din obligativitate. Nu în zadar Emil Racoviţă l-a avut învăţător pe Ion Creangă! Avea un limbaj moldovenesc care ne fermeca, o logică a exemplelor care ducea singură la concluziile ce se înrădăcinau în minte pentru totdeauna. […] Nu rar ne spunea: «e mai rău să nu înţelegi un lucru, decât să îl înţelegi greşit!»” Prima promoţie a Liceului de Aplicaţie a fost în anul 1927-1928 şi a numărat 21 absolvenţi; până în 1948 liceul a fost absolvit de către 428 de tineri. În perioada 1928-1935 liceul a fost absolvit la terminarea clasei a VII-a, deoarece, prin reforma ministrului C. Angelescu s-a stabilit ca durata liceului să fie de 3 ani. La sfârşitul anului şcolar fiecare clasă, de la I la a VIII-a, dădea examene de absolvire. Examenul de absolvire a clasei a VIII-a se dădea la următoarele discipline: limba română, latină, greacă, franceză, germană, istorie, filozofie, drept, geografie, matematică şi fizică-chimie. Media de absolvire a liceului se calcula astfel: media anuală + media la examne împărţită la 2. Au absolvit Liceul de Aplicaţie în perioada interbelică, ca premianţi, fiii unor cunoscute personalitaţi precum: prof. univ. Onisifor Ghibu, prof. univ. Alexandru Borza, primar Sebastian Barnemiza. Cele mai bune rezulatate din istoria acestui liceu le-a obţinut în anul şcolar 1929-1930 absolventul Pamfil Mihai, născut la Geneva în 1912, fiul prof. univ. Pamfil Gheorghe, care a obţinut în ultima clasă de liceu numai note de 10 la toate materiile, la fel şi la cele 12 probe la examenul de absolvire. Lista “şefilor de promoţie” poate fi consultată aici. Ca o curiozitate, menţionăm că în anii şcolari 1931-1932 şi 1932-1933 notele au fost înlocuite, locul lor fiind luat de calificative. Prima promoţie de absolvenţi ai clasei a VIII-a (a XII-a de azi) a fost în anul şcolar 1935-1936. Absolvenţii au dat examen de absolvire a clasei a VIII-a din 8 materii şi apoi, pentru prima dată, examen de bacalaureat. Acesta a constat din 3 probe scrise (limba română, limba franceză, matematică) şi 7 probe orale: limba română, limba franceză, limba latină, istorie, geografie, filozofie şi ştiinţele naturii. Premiul I, cu media 9.35, l-a obţinut în acel an Gyarfas Vasile, născut în 1918, fiul lui Dezideriu, român de religie mozaică. Până în anul 1938, director al Seminarului Pedagogic Universitar a fost prof. Vladimir Ghidionescu, ajutat de Romulus Demetrescu care preda limba română, filozofie şi drept. În anul 1938 a fost numit director al Seminarului prof. Iuliu Haţieganu, care a ocupat pentru scurt timp acest post. A fost urmat în funcţie de către D. D. Roşca, acesta ocupând postul de director de studii în perioada 1938-1948, iar Petre Murariu, profesor de matematică, pe cel de director al Liceului de Aplicaţie. Norma de predare a unui profesor titular la liceu era de 15 ore/săptămână. În anul 1939-1940 liceul a funcţionat cu clasele I-VIII (V-XII de azi), având un număr de 296 de elevi. 
... Liceul de Aplicaţie refugiat (1940 – 1945)În urma dictatului de la Viena din 30 august 1940, învăţământul românesc din cadrul liceului a încetat temporar, deoarece pe o perioadă de cinci ani a funcţionat un liceu de aplicaţie cu limba de predare maghiară, director fiind Wamser. Aşadar, Seminarul Pedagogic Universitar şi Liceul de Aplicaţie înfiinţat în 1922 au luat calea refugiului la Sibiu, respectiv la Timişoara. Liceul cu secţia umanistă a funcţionat între 1940-1945 la Sibiu în localul Liceului „Gheorghe Lazăr”, avându-l până în 1943 ca director pe prof. univ. Onisifor Ghibu, apoi pe prof. univ. Dumitru Todoran. Secţia reală s-a refugiat la Timişoara, funcţionând în cadrul Liceului „Constantin Diaconovici Loga” sub îndrumarea directorului Nicolae Apostolescu, ajutat de şeful de lucrări Petre Pogângeanu.
... din nou pe strada Kogălniceanu din Cluj (1945 – 1947)
În anul 1945, instituţiile de învăţământ au revenit din refugiu. La 22 iunie 1945 Seminarul Pedagogic Universitar şi Liceul de Aplicaţie au luat în primire vechiul local de pe strada Kogălniceanu nr. 9. S-au făcut pregătiri pentru deschiderea noului an şcolar. Conducerea şcolii mulţumea în 15 noiembrie 1945 ministrului educaţiei naţionale, Ştefan Voitec, pentru aprobarea a 15 vagoane de lemne pentru încălzirea şcolii şi suma de 2.000.000 lei. Adresa era semnată de Dumitru Todoran, directorul Seminarului şi Petre Pogângeanu, directorul Liceului. Ei au deţinut aceste funcţii până în 1948. Printr-o altă adresă din 1948, directorii cereau autorităţilor să asigure şcolii o cotă de ţigări, deoarece profesorii „nu au timp să stea la coadă la ţigări”. Anul şcolar 1945-1946 a început la data de 15 octombrie cu clasele I-VIII. Şcoala era încadrată cu 23 profesori, 4 pedagogi şi 4 persoane de serviciu. Şcoala era mult mai mică decât este acum: exista numai clădirea de la stradă, de pe colţ, sala de sport şi sala festivă de deasupra; restul era curte, o parte era proprietatea altcuiva. Până în 1948 s-a aplicat planul de învăţământ din perioada interbelică, cu mici excepţii. Se menţineau secţia reală şi cea umanistă. La clasele a VII-a şi a VIII-a, latina se preda la alegere cu matematica, iar istoria civilizaţiei greco-romane la alegere cu fizica sau chimia. La clasele I-IV (V-X) se preda în continuare religia, iar duminica, între orele 8:30-9:30, la catedrală se oficia o slujbă pentru elevi. Formal, activitatea politică era interzisă în şcolii, dar Inspectoratul Şcolar al Regiunii Cluj dispunea încă din 1945 ca profesorii şi elevii să participe la conferinţe organizate de Asociaţia pentru strângerea legăturilor cu URSS (ARLUS). În anul şcolar 1946-1947 Liceul de Aplicaţie avea în clasele V-VIII (V-XII) 219 elevi, printre aceştia îl găsim în clasa I pe Florin Piersic, care obţine menţiune cu media 8.07; în clasa a IV-a pe Hadrian Daicoviciu, acesta obţinând la sfârşitul anului şcolar premiul II pe liceu, cu media 9.80. Anii şcolari 1946-1947 şi 1947-1948 au avut câte două semestre. În perioada 1945-1948, director al Liceului de Aplicaţie a fost Petre Pogângeanu, care a venit la Cluj din Moldova în 1932. A ajuns asistent la Universitate, unde s-a ocupat de studiul mentalităţilor. Refugiat mai apoi la Timişoara, revine în 1945 la Cluj şi rămâne strâns legat de Liceul „Emil Racoviţă” până la sfârşit.
Liceul de băieţi nr. 3 şi politizarea învăţământului din 1948Anul 1948 a adus aşa-zisa reformă a învăţământului. Stalinizarea s-a făcut simţită şi în acest domeniu. Învăţământul a fost reorganizat astfel: învăţământul primar - clasele I-IV, învăţământul elementar - clasele V-VII şi învăţământul liceal - clasele VIII-XI. În această situaţie, Seminarul Pedagogic Universitar şi Liceul de Aplicaţie şi-au încetat activitatea, fiind desfiinţate. În locul lor s-a înfiinţat Liceul de băieţi nr. 3, cu clasele I-XI. Planul de învăţământ a fost modificat, iar religia a fost scoasă din şcoli. S-a introdus obligatoriu limba rusă la toate clasele. La terminarea anului şcolar, fiecare clasă dădea un examen de absolvire. În 1949 absolvenţii clasei a XI-a au dat examen la: limba română, limba rusă, limba franceză, istorie, geografie, constituţie, filozofie, matematică, fizică şi ştiinţele naturii. În acest an premiul I a fost atribuit absolventului Wiehman I. Eugen, care o obţinut media 9,85. Începând cu anul şcolar 1948-1949 învăţământul a fost intens politizat. Exemplificăm cu următoarele aspecte: la 9 februarie 1949 se preda la clasa a II-a lecţia “ I.V. Stalin”; la 14 februarie 1949 un inspector din cadrul Ministerului Învăţământului Public indica să existe coltul Arlus în fiecare clasă, iar profesorului de istorie i se atragea atenţia să insiste asupra rolului clasei muncitoare. Prin anii ’50 majoritatea manualelor de liceu erau traduse din limba rusă, iar Istoria României a fost falsificată la comanda Moscovei.
Şcoala Medie Nr. 4 (1954 -1957)Liceul de băieţi Nr.3 a funcţionat până în 1954, când şcoala a primit denumirea de Şcoala Medie Nr. 4. Şcolile medii au fost organizate după model sovietic, cu o durată de 10 ani, funcţionând în această formă până în 1957. Între 1952-1958, notele erau de la 1 la 5, iar anul şcolar era împărţit în 4 pătrare. Din 1958 în clădirea de pe Kogălniceanu funcţionează din nou o şcoală mixtă. Începând cu 1958, se revine la învăţământul cu 11 clase, iar denumirea şcolii se schimbă în Şcoala Medie „Emil Racoviţă”. Din 1965, denumirea instituţiei se schimbă în Liceul „Emil Racoviţă”. S-a dat această denumire şcolii în semn de preţuire pentru aportul marelui savant la organizarea învăţământului clujean după 1918. Un motiv în plus ar putea fi şi acela că el ar fi locuit, după stabilirea la Cluj, chiar pe strada Kogălniceanu.
  Schimbări de denumiri şi profiluriDin anul 1968 s-a revenit la învăţământul liceal de 12 clase, aşa cum era înainte de anul 1948 şi s-au introdus clase speciale de fizică. Între anii 1965-1968, spaţiul de şcolarizare a fost mărit prin extinderea clădirii vechi, construirea unui nou corp de clădire şi a centralei termice (şcoala era încălzită cu gaz din 1949). S-au amenajat laboratoare, cabinete şi ateliere bine dotate. Biblioteca liceului, care avea în 1922 un număr de 2000 de volume, are în prezent peste 20.000. Liceul „Emil Racoviţă” este prin tradiţie un liceu teoretic în care a predominat profilul real, dar exista și o secţie umanistă, iar prin anii 1970 a avut şi clase speciale de fizică. Între anii 1982-1990 şcoala a avut denumirea Liceul Industrial „Emil Racoviţă” şi a funcţionat cu clasele V-XII. În această perioadă a fost patronat de Ministerul Minelor şi a avut clase cu profil matematică-fizică, mecanică, geologie, topografie şi mine. În 1990 a revenit la vechiul statut de liceu teoretic cu profil real şi uman. Din 1999 este liceu teoretic cu clase de matematică-informatică şi clase de ştiinţe ale naturii. Din anul 1998 liceul funcţionează cu clasele I-XII (în 1982 clasele I-IV fuseseră „detaşate” la Şcoala Generală 19, devenită în 1990 Liceul „Apaczai Csere Janos”).
În anul 1997 s-a constituit Asociaţia absolvenţilor şi profesorilor Liceului „Emil Racoviţă” din iniţiativa domnului director Teodor Vodă. Asociaţia are ca scop promovarea „spiritului racoviţist” şi organizarea de acţiuni prin care să fie stimulaţi elevii şi profesorii cu rezultate deosebite. În fiecare an s-au sărbătorit „Zilele şcolii” în cadrul cărora au avut loc diferite manifestări: întreceri sportive, serbări, sesiuni de comunicări ştiinţifice etc. La aceste manifestări au participat în fiecare an şi foşti elevi ai şcolii, azi personalităţi de seamă ale vieţii publice din România. În anul 1999 s-au sărbătorit 80 de ani de învăţământ românesc în cadrul acestei şcoli. Prin ordinul ministrului educaţiei naţionale din data de 1 septembrie 2000, Liceul „Emil Racoviţă” a devenit Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”. Dezvelirea plăcuţei de marmură cu noua denumire s-a făcut în cadrul zilelor şcolii în data de 17 noiembrie 2000 în prezenţa prefectului Ioan Rus. Un moment deosebit din istoria şcolii s-a petrecut în data de 2 aprilie 2002 când a avut loc aici prima vizită a unui ministru al învăţământului, doamna Ecaterina Andronescu, însoţită de ministrul secretar de stat profesor dr. Constantin Corega, profesor titular la această şcoală. Cu această ocazie doamna ministru a consemnat în Jurnalul şcolii: „Prin şcoală se înalţă un neam – spunea Nicolae Iorga – să vă ajute Dumnezeu să fiţi mereu o astfel de şcoală. În demersurile dumneavoastră vă însoţesc cu gândurile mele bune. Să aveţi mereu elevi buni şi colegi dedicaţi profesiunii.”
În anul 1999 s-au sărbătorit 80 de ani de învăţământ românesc în cadrul acestei şcoli: în anul 1919 a luat fiinţă Şcoala civilă de băieţi. Cu ocazia aniversării a fost lansat primul număr al revistei „Orizonturi”. La aniversare a participat şi primarul Clujului, domnul Gheorghe Funar. La data de 1 septembrie 1999 s-a pensionat domnul director Teodor Vodă şi a fost numit ca director domnul profesor dr. Constantin Corega până la 1 februarie 2001 când a devenit consilier apoi ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Între 1 februarie 2001 şi 1 septembrie 2002 director a fost domnul profesor Tiberiu Cerghi, iar între 1 septembrie 2002 şi 1 aprilie 2005 domnul profesor Adrian Magdaş. La 1 aprilie 2005 domnul profesor dr. Constantin Corega a revenit în şcoală în calitate de director. Începând cu data de 1 octombrie 2001 directorul adjunct, profesor Ioan Lazăr, a fost numit inspector şcolar, în locul dânsului fiind numit domnul profesor Adrian Magdaş. Între 1 septembrie 2002 şi 1 aprilie 2005 director adjunct a fost domnul profesor Tiberiu Cerghi, iar de la 1 aprilie 2005 domnul profesor Adrian Magdaş. Între activităţile organizate în ultimii ani menţionăm şi participarea elevilor Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” la schimburi de experienţă cu elevi din alte ţări. A devenit tradiţională întâlnirea cu reprezentanţii Liceului „Notre Dame” din Guingamp – Franţa. Această activitate a fost iniţiată de către doamna profesor Liana Seceleanu şi este continuată de către doamna profesor Felicia Marincaş. De asemenea elevii şcolii participă la diferite proiecte de cooperare internaţională cu ar fi: Protecţia mediului, programul DIR-Emas etc. În anii 2003-2004 s-au efectuat lucrările de mansardare a clădirii vechi, lucrări efectuate de către firma SC AMO COMSAD SRL Baia Mare, patronată de către domnul Adrian Câmpean. S-au construit la mansardă 10 săli noi, cabinete, laboratoare, săli de clasă. Inaugurarea noilor spaţii de învăţământ – realizate prin programul de reabilitare a şcolilor româneşti finanţat de Banca Mondială – a avut loc cu ocazia „Zilelor şcolii” în 14 mai 2004. Mansarda a fost sfinţită de către preotul Titus Moldovan. Au participat personalităţi de seamă: Ioan Rus, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Corega, inspector şcolar general, Graţian Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, prefectul judeţului Cluj. În vara anului 2005 a început şi mansardarea clădirii din curte unde s-au amenajat 3 săli de clasă noi pentru elevii ciclului primar. Aceste săli au fost inaugurate în luna mai 2006 cu ocazia „Zilelor şcolii”. Marea majoritate a absolvenţilor a acestei scoli, de la înfiinţare si până în prezent a urmat învăţământul superior, iar mulţi au devenit personalităţi de seama ale vieţii stiinţifice, fiind binecunoscuţi în ţară si străinătate. În ultimele două decenii, în care s-au organizat olimpiade școlare, elevii acestui liceu au obţinut rezultate remarcabile. Mulţi dintre ei au participat si la faza finală; dăm în continuare câteva exemple: 1987-20 elevi; 1989-21 elevi; 1996-12 elevi; 1997-10 elevi; 1998-12 elevi; 1999-8 elevi. În 1999 la faza naţională s-au obţinut următoarele premii: Anisiu Mihai, clasa a VIII-a – premiul II la matematică, Duduiala Ciprian, clasa a IX-a – premiul III la matematică, Popa Călin, clasa a IX-a, premiul II la fizică. Rezultatele deosebite obţinute de elevii liceului şi în perioada postbelică se explică prin profesionalismul cadrelor didactice, prin munca şi dărurirea cu care au reuşit să depăşească toate greutăţile pe care le-au avut de infruntat. Ei s-au dovedit şi se dovedesc demni de misunea de dascali şi educatori, continuând tradiţia iniţiată de S.P.U. şi Liceul de Aplicaţie în perioada interbelică. S-au preocupat de bunul mers al scolii în ultima jumatăte de secol următorii profesori: La buna desfăşurare a activităţii din acest liceu şi-a adus contribuţia importantă şi personalul tehnic şi administrativ – gospodăresc. Dintre îngrijitori au rămas în istoria liceului: Tanti Ciobaniţa, Baciu Iulian, Lodovica. O lungă şi rodnică activitate în acest domeniu au avut: Sucală Augusta, contabilă, Vâlceanu Maria, Bazavan Nicoleta, Rusu Emilia, secretare, Cicoş Ioana, secretară, Harmath Doina, contabilă, Baciu Bibiana, bibliotecară, Petruş Aurora, secretară, Curt Rodica, administratoare. Toate generaţiile de elevi ai Liceului „Emil Racoviţă” au onorat obiectivul stabilit la înfiinţarea acestei şcoli: „să fie elevii acestei şcoli, prevăzuţi cu cunoştinţele culturii generale în tot ceea ce priveşte raportul culturii faţă de viaţă." Rezultate foarte bune au obţinut elevii liceului nostru şi în activitatea sportivă. Echipele de baschet: fete şi baieţi, antrenate de profesorii Monica Cuşelik, Ioan Lăzar, Mihai Kulcsar au câştigat numeroase turnee şi mai multe titluri naţionale. Liceul este bine cunoscut şi prin activitatea şahiştilor, organizaţi într-un club condus de profesorul Emil Sitaru. După anul 1990, Liceul „Emil Racoviţă” se evidenţiază şi prin alte activităţi specifice. Astfel, începând cu anul 1994, la sfârşitul anului şcolar se organizează excursia premianţilor, din iniţiativa domnului director Teodor Vodă. Excursia are o durată de 6-7 zile şi la ea participă gratuit premianţi din clasele de gimnaziu și liceu.  O altă acţiune proprie constă în organizarea unei tabere de arheologie la Sarmisegetuza Regia. Această tabără, organizată prin autogospodărire de către profesorul Tiberiu Cerghi, funcţionează începând cu anul 1991, în fiecare vacanţă de vară, la ea participând în jur de 30-35 elevi din clasele liceale. |
